Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual - FOCUS

Ce inseamna sa fii voluntar? Imprimare Email

Voluntariatul este o componentă de bază a modului de manifestare a societăţii civile. El transpune în practică cele mai nobile aspiraţii ale omenirii – dorinţa (nevoia) de pace, libertate, şanse egale, siguranţă şi dreptate pentru toţi oamenii. În această eră a globalizării şi a schimbării continue, lumea devine mai mică, mai interdependentă şi mai complexă.

Voluntariatul – atât prin acţiuni individuale, cât şi de grup – este o modalitate prin care:

  • Pot fi promovate şi întărite valori umane legate de comunitate, grija faţă de soarta aproapelui
  • Indivizii îşi pot exercita drepturile şi responsabilităţile ce le revin ca membri ai comunităţii, în timp ce evoluează şi învaţă de-a lungul vieţii, devenind conştienţi de întregul lor potenţial uman;
  • Se pot crea legături care să ajute la depăşirea diferenţelor care ne despart, astfel încât să trăim împreună în comunităţi sănătoase şi solide, muncind împreună la găsirea unor soluţii inovatoare pentru provocările noastre comune şi pentru a modela destinele noastre colective.

În zorii noului mileniu, voluntariatul este o componentă esenţială a tuturor societăţilor. El pune eficient în practică declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite confom căreia “Noi, oamenii avem puterea de a schimba lumea”.

Această declaraţie sprijină dreptul fiecărei femei, al fiecărui bărbat sau copil de a se asocia liber şi de a fi voluntari, indiferent de originea lor culturală sau etnică, de religie, vârstă, sex şi condiţie fizică, socială sau economică. Toţi oamenii din lume ar trebui să aibă dreptul de a-şi pune la dispoziţie în mod liber timpul, talentul şi energia în beneficiul altor persoane sau al comunităţii lor prin acţiuni individuale sau colective şi fără a aştepta recompense financiare.

 
Sunteti aici  : Acasa » Voluntari

Webmasters

Informatii pentru Webmasteri Publica informatii despre copii disparuti pe siteul tau pentru a ne ajuta la gasirea lor.
Call Center